destinația gazului ce va fi extras din Marea Neagră, dar piața românească va avea o importanță majoră, a spus John Knapp, director general al ExxonMobil Exploration & Production România
România poate stoca dioxid de carbon în zăcămintele exploatate din sudul țării, a spus Remus Hanea, head of research of the fast modeling updating department, Statoil, prezent la ZF
Cea mai mare companie din județul Sibiu în funcție de cifra de afaceri totală este Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România de stat, cu un rulaj de circa 3,9 miliarde de
Grupul belgian Solvay, cu afaceri de 10 miliarde de euro la nivel mondial, vinde în România produse chimice și mase plastice de peste 30 de milioane de euro
Vânzările de smartphone-uri ale Samsung România au crescut în al treilea trimestru din acest an cu 14% față de trimestrul precedent, potrivit datelor furnizate de Alexandru Munteanu
de vedere al exportului, România a fost pe locul 18, însă exporturile reale (care le exclud pe cele paralele) sunt doar 30-40% din nivelul din statistici, ceea ce înseamnă că România
Compania americană Intel, care a ajuns la o echipă de 400 de oameni în România - față de 4 în urmă cu zece ani -, își va continua expansiunea pe piața locală recrutând în special programatori