Tariful mediu pe noaptea de cazare este de circa 120 de euro, în timp ce factura medie la restaurant, care include mâncare și băutură, este de 200 de lei de persoană., potrivit ultimelor
, real estate, dreptul muncii, drept fiscal, protecția datelor, reglementare și conformitate, industria farmaceutică, energie, piețe de capital, concurență și ajutor de stat, precum
În țară scăderea este de până la 90% – există cazuri în care terenurile respective nu mai valorează nimic.
Pe real estate se vede o îmbunătățire vizibilă.
Fortim Trusted Advisors, membră a Alianței BNP Paribas Real Estate în România, este o companie de consultanță imobiliară fondată în anul 2002 și din decembrie 2020 este controlată de
Galați și a ajuns cel mai bogat om din Israel, a dus la împărțirea averii între cei doi fii, Idan și Eyal, acesta din urmă investind în timp peste 300 milioane euro în zona de real estate
Galați și a ajuns cel mai bogat om din Israel, a dus la împărțirea averii între cei doi fii, Idan și Eyal, acesta din urmă investind în timp peste 300 milioane euro în zona de real estate
Compania face parte din fondul britanic de investiții Argo Real Estate Opportunities Fund (AREOF), care investește cu precădere în piața de real estate din Europa Centrală și de Sud-Est