În primele cinci luni ale anului 2017, Cosmopolis Rezidențial, proiectul dezvoltat de Opus Land Residential Development, a vândut 258 de imobile, având un total de 22.000 de metri pătrați
Băncile centrale din economiile dezvoltate, cele care stabilesc tendințele în toată lumea, au vremuri tulburi în față: o multitudine de evenimente politice - cel mai important fiind
Allianz-Țiriac, cea mai mare companie locală de asigurări, va distribui acționarilor sub formă de dividende 60% din profitul net obținut anul trecut, ceea ce înseamnă o sumă de 33
Agenția de turism Accent Travel, specializată pe turismul de business, a încheiat anul trecut cu un volum de vânzări de 138 mil. lei, potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții
, micii investitori au subscris acțiuni de 353 mil. lei acoperind astfel integral întreaga ofertă de circa 276 mil. lei, potrivit calculelor realizate de ZF.
ING Bank a încheiat primele nouă luni ale anului cu venituri de peste 3 miliarde lei, în creștere cu 6,1%, în timp ce portofoliul de credite s-a majorat cu 10,7%, până la 47,5 miliarde
Guvernul a aprobat prin ordonantă de urgentă suplimentarea cu 1,8 miliarde lei a plafonului pentru programul IMM Plus și, în paralel, a autorizat Fondul National de Garantare a Creditelor
Trei ciocolaterii Leonidas, deținute de omul de afaceri Ion Codreanu, au înregistrat în luna decembrie a anului trecut vânzări de circa 100.000 de euro, adică 45% din vânzările anuale