După aeroportul Henri Coandă, spre și de pe care au călătorit anul trecut aproximativ 11 milioane de pasageri, în topul aeroporturilor din România se află Aeroportul Internațional Avram
Dacă Allianz a dezvoltat businessul cu asigurări odată cu creșterea pieței, Signal Iduna a venit în România cu intenția de a se concentra pe vânzarea de polițe de sănătate.
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Expert Petroleum SPV SARL Luxemburg a preluat Petrofac Solutions & Facilities Support SRL România.
Industria aeronautică din România ar putea să atragă în acest an o serie de investiții în unități de producție, un număr de șase firme din domeniu fiind interesate să construiască,
România are prețuri similare cu cele din Polonia deși salariul mediu local de 380 de euro net este de până la de două ori mai mic, potrivit datelor institutului de statistică european
În primele șase luni, vânzările totale de aparate foto din România s-au redus cu 11% față de aceeași perioadă din 2014, la 11 milioane de euro, potrivit datelor furnizate de compania
Orange a inaugurat ieri, la București al doilea smart shop din România, un nou concept de magazin axat pe experiența digitală și servicii suplimentare pentru consumatori.