insolvență a firmei INR Management și a desemnat administrator judiciar firma Euro Insol, condusă de către Remus Borza, avocatul care a gestionat restructurarea companiei de stat Hidroelectrica
În intervalul 2016-2022, lichiditatea a stagnat între 8 și 9 mil. euro pe zi, iar saltul a început în 2023, anul listării Hidroelectrica, când media a urcat la 11,2 mil. euro.
un portofoliu inițial de 100.000 de lei și poate cumpăra sau vinde acțiuni dintr-o selecție de aproximativ 30 de companii listate la Bursa de Valori București, printre care Hidroelectrica
regulă lentă. în iulie s-au tranzacționat 624,9 milioane de acțiuni în 253.429 de tranzacții, cu o valoare de 2,99 mld. lei – peste nivelul din iulie 2023, luna listării Hidroelectrica
De asemenea, companii ca Romgaz (60%), Transgaz (49%) și Hidroelectrica (70%) au raportat evoluții pozitive sub auspiciile proiectului Neptun Deep, rezultatelor financiare și ale politicilor
maxim pe importuri, arată datele Transelectrica, cu impact în preț ♦ Punerile în funcțiune de solare nu au putut compensa impactul negativ al secetei în producția de energie a Hidroelectrica
preluarea Globalworth de către Zakiono Enterprises Limited, preluarea grupului Maxbet de către Novalpina Capital, achiziția Crucea Wind Farm, cu o capacitate de 108 MW, de către Hidroelectrica