Companiile din zona de servicii au constatat deja acest lucru în ultimii ani și am văzut că și cele din zona de producție încep să constate asta în ultima vreme“.
Valoarea investițiilor programate în Sistemul Energetic Național pentru perioada 2020 – 2025 este estimată la 12,48 miliarde euro de la producția de energie la rețele inteligente de
Alive Capital, furnizor de energie electrică și de servicii integrate pentru actorii din piața de energie electrică, derulează un plasament privat de obligațiuni verzi, cu o dobândă
necesar în acest moment, ea putând crea o diferență mare între cei care vor reuși să își ducă afacerea la alt nivel, consideră Marius Gavrea, business strategy lead – agri financing products
ZeolitesGroup, companie ce are ca activitate extracția, procesarea si comercializarea de zeolit, estimează dublarea cifrei de afaceri în acest an și are în plan extinderea capacității de producție
Ferrosan a investit în plus față de valoarea tranzacției încă 5 mil. euro pentru dezvoltarea producției la Cluj, fabrica românească fiind prima unitate de producție din afara Danemarcei
Mare, implementează anul acesta un program de investiții de 8 mil. euro, finanțat din surse proprii, prin care suprafața fabricii se va dubla până la 10.000 mp, iar capacitatea de producție
Cel mai mare dintre acestea este Neptun Deep, din Marea Neagră, unde primele gaze sunt așteptate în prima jumătate a anului 2027, iar producția la platou ar urma să fie atinsă până