zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
O antreprenorare din industria recrutării de personal pentru vase de croazieră: · IMM

Căutăm 500 de candidați pentru postul de ajutor de ospătar până la finalul anului

Carmen Sasz a pus în 1994 bazele firmei Job Selection, una dintre primele agenții de recrutare de pe piața locală de angajați în domeniul serviciilor pentru vasele de croazieră. În prezent, firma are două sedii, unul în Brașov și altul în București, 24 de angajați și înregistrează o cifră de afaceri de 4 milioane de lei, potrivit informațiilor de pe site-ul Ministerului de Finanțe. În paralel act…

de Cristina Bellu , Reporter 02.07.2015 · 14:57 2 min de citit
Căutăm  500 de candidați pentru postul de ajutor de ospătar până la finalul anului

Foto: Ziarul Financiar

Carmen Sasz a pus în 1994 bazele firmei Job Selection, una dintre primele agenții de recrutare de pe piața locală de angajați în domeniul serviciilor pentru vasele de croazieră. În prezent, firma are două sedii, unul în Brașov și altul în București, 24 de angajați și înregistrează  o cifră de afaceri de 4 milioane de lei, potrivit informațiilor de pe site-ul Ministerului de Finanțe. În paralel activității de recrutare, Job Selection organizează și training-uri pentru pregătirea personalului necalificat și fără experiență în domeniul servirii. 

În 1994, Carmen Sasz a început activitatea în domeniul recrutării de personal pentru vasele de croazieră printr-o colaborare cu compania americană Royal Caribbean ca subagent pentru o  agenție din Croația, iar din 1995 a început să colaboreze direct cu companiile de croazieră.

„Nu se știa de posibilitatea de a lucra pe un vas de croazieră la vremea respectivă, doar în partea de vest a țării, în Oradea, Timișoara, datorită agențiilor din Ungaria, care deja recrutau”, își amintește ea. Carmen Sarz spune că la primul interviu organizat, au venit 37 de persoane, din care 20 au fost selectați, iar 17 s-au și îmbarcat. 

De profesie inginer, dar fără dorința de a-și construi o carieră în industrie în perioada anilor ’90, Carmen Sasz a construit businessul de la zero, alături de trei angajați – dintre care unul aflat în continuare în cadrul companiei, iar celălalt a devenit ulterior manager de  resurse umane în cadrul Selgros.

Citește și