zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Legal

CC: Confiscarea extinsă, posibilă doar pentru bunuri dobândite după 2012

Curtea Constituțională (CC) a decis joi, în urma unei sesizări de neconstituționalitate, că măsura confiscării extinse prevăzută în Codul penal este posibilă doar pentru bunurile dobândite după anul 2012, respectiv de la momentul intrării în vigoare a legii care prevede această măsură.

de Andi Manciu - Mediafax , Special Reporter 16.01.2015 · 16:56 1 min de citit

CC a fost sesizată cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor articolului 112, indice 1, alineatul 2, litera a) din Codul penal, unde se menționează că în cazul “infracțiunilor privind traficul de droguri și de precursori” este posibilă confiscare extinsă.

Curtea Constituțională, “cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.112 indice 1 alin.(2) lit.a) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care confiscarea extinsă nu se aplică asupra bunurilor dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012 pentru modificarea și completarea Codului penal al României și a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal”, se arată în comunicatul CC.

Legea 63/2012 a fost publicată în Monitorul Oficial pe 19 aprilie 2012, însă intrarea în vigoare articolului asupra căruia s-a pronunțat Curtea Constituțională s-a produs abia în 2014, la momentul intrării în vigoare a Codului penal și a celui de procedură penală.

Citește și