zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Legal

CCR: Decizia privind programul la referendum între 7.00 și 23.00, constituțională - 2 -

Curtea Constituțională a decis, marți, că modificările aduse Legii referendumului prin legea adoptată în 18 iulie de Camera Deputaților, care stabilește intervalul de vot între 7.00 și 23.00, este constituțională.

de Livia Ispas - Mediafax , Editor 24.07.2012 · 19:06 1 min de citit

Plenul Curții Constituționale a analizat obiecția de neconstituționalitate a prevederilor Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.41/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, formulată de un număr de 63 deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile articolului unic pct. 4 (stabilirea intervalului de vot de la 7.00 la 23.00) din Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.41/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului sunt constituționale.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României.

Citește și