Ce acțiuni au adus cele mai mari câștiguri de la începutul lunii august
Bursa de la București a avut o evoluție pozitivă în prima jumătate a lunii august, chiar dacă ultimele săptămâni au fost marcate de accentuarea scandalurilor politice în urma referendumului pentru demiterea președintelui.
Foto: Ziarul Financiar

În lipsa unor evenimente externe cu conotații puternic negative, cum a fost retrogradarea ratingului SUA de către Standard & Poor’s la începutul lui august 2011, evoluția bursei nu a mai urmat tiparul din urmă cu un an, când piețele s-au prăbușit puternic în luna august. Piețele internaționale au avut evoluții moderat pozitive, iar bursa de la București s-a înscris pe aceeași traiectorie.
Indicele BET, care urmărește cele mai importante zece companii locale listate, exceptând SIF-urile, a crescut cu 0,84% de la începutul lunii, creșterea fiind sub cea a indicilor din Germania, Franța și Marea Britanie, care au câștigat între 3% și 5% în aceeași perioadă.
Citește și
1 min
Simona Vasile
1 min
Simona Vasile
1 min
Simona Vasile