Ce carte îți recomandă Lucia Iliescu, Director Relații Umane Continental Anvelope
În rubrica „O carte pentru GenZ”, mergem direct la sursă și îi întrebăm pe cei mai importanți oameni din businessul românesc ce lecturi recomandă generației tale. Astăzi, răspunsul vine de la Lucia Iliescu, Director Relații Umane Continental Anvelope. „Tinerii trăiesc…
Foto: Ziarul Financiar
În rubrica „O carte pentru GenZ”, mergem direct la sursă și îi întrebăm pe cei mai importanți oameni din businessul românesc ce lecturi recomandă generației tale. Astăzi, răspunsul vine de la Lucia Iliescu, Director Relații Umane Continental Anvelope.
„Tinerii trăiesc într-un mediu în care influența este peste tot: marketing online, influenceri, presiune socială, mesaje politice, tehnici de vânzare. <Psihologia persuasiunii> este, în opinia mea, una dintre cele mai utile cărți pentru a naviga această realitate. Cialdini explică, prin exemple concrete și experimente reale, cele șase principii fundamentale ale persuasiunii, adică reciprocitate, angajament și consecvență, dovadă socială, autoritate, simpatie și raritate. Nu pentru a le folosi împotriva cuiva, ci pentru a înțelege cum funcționează și cum pot fi recunoscute.”, spune ea.
„Este, practic, un manual de decodare a influenței. Te ajută să îți păstrezi autonomia, să iei decizii raționale și să nu cazi în capcanele manipulării. Într-o lume digitală, această abilitate este echivalentă cu alfabetizarea media. Recomand cartea pentru că este aplicabilă imediat, în situații cotidiene pe care le poți observa chiar a doua zi. Iar pentru Gen Z, fie că vorbim despre viitori antreprenori, specialiști în marketing, juriști, lideri sau alte funcții, înțelegerea mecanismelor influenței este o competență strategică. Mai mult decât orice, cartea dezvoltă gândirea critică. Este un antrenament mental pe care îl consider esențial pentru generația care va modela viitorul.”
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan