Ce contracte au câștigat italienii în infrastructura românească
Firmele italienești se numără printre cei mai importanți constructori de pe piața locală, câștigând an de an unele dintre cele mai importante lucrări de infrastructură.
Foto: Ziarul Financiar
De la construcții de autostrăzi, stadioane și pasaje până la reabilitări de drumuri naționale, firme din Peninsulă precum Astaldi, Impregilo, Tirrena Scavi, Studio Corona sau Carena au participat la proiecte de construcții de anvergură în România.
Semnalul de bună cooperare cu firmele italienești, și mai ales Astaldi, a fost dat încă de acum peste 10 ani de către președintele Traian Băsescu, pe vremea când era primar al Capitalei. Astfel, Astaldi în cooperare cu spaniolii de la FCC Construccion au construit pasajul Basarab, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură urbană din ultimii ani, care a costat în cele din urmă circa 240 mil. euro.
Tot Astaldi a lucrat împreună cu nemții de la Max Boegl la stadionul Arena Națională din Capitală, care a costat aproximativ 200 mil. euro. Compania – care lucrează în prezent alături tot de Max Boegl la primul lot al autostrăzii Nădlac – Arad, ce ar trebui să fie finalizat anul acesta, dar și la pasajul calea Văcărești – Mihai Bravu din București – a înregistrat anul trecut afaceri de circa 190 mil. euro pe plan local, potrivit estimărilor ZF pe baza rulajelor bugetate de Astaldi pentru perioada 2012-2017.
Citește și
5 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar
2 min
Ștefan Stan