zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Ce îi deprimă pe titanii lumii bancare

Mary Callahan Erdoes, unul dintre directorii de top de la JPMorgan Chase & Co., a rezumat simplu dispoziția care domină în industria sa: „Nu există niciun fel de entuziasm“, a spus ea în fața unei adunări de mai multe sute de bancheri. „În schimb există foarte multă îngrijorare“.

de Mirela Turlan , Editor Web 10.10.2016 · 19:55 2 min de citit și în ziarul tipărit
Ce îi deprimă pe titanii lumii bancare

Foto: Ziarul Financiar

Mary Callahan Erdoes, unul dintre directorii de top de la JPMorgan Chase & Co., a rezumat simplu dispoziția care domină în industria sa: „Nu există niciun fel de entuziasm“, a spus ea în fața unei adunări de mai multe sute de bancheri. „În schimb există foarte multă îngrijorare“.

Bancherii s-au întâlnit la reuniunea de trei zile organizată la Washington de Institutul pentru Finanțe Internaționale. Speakerii de acolo s-au plâns de încapacitatea băncilor centrale de a reînvia creșterea economică, de reglementările mai stricte și de posibilul impact al Brexitului. Depresia a fost accentuată de costurile în creștere ale Deutsche Bank legate de multitudinea de litigii în care banca germană este implicată.

Creșterea lentă lasă companiilor puține motive pentru extindere, alimentând frustrarea publicului, naționalismul și curentele politice extreme, a spus Erdoes. În vârstă de 49 de ani, ea conduce ope­rațiunile de asset ma­na­gement ale JPMor­gan. Dobânzile mici – în loc de stimulente fiscale mai bune – pun presiuni pe întregul sistem, a explicat ea. „Un economist foarte isteț de la JPMorgan m-a întrebat așa: «Cum de aveți capitalism fără cost al capitalului?» Și aici stă problema.“

Citește și