zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
PIATA DE CAPITAL · Burse - Fonduri mutuale

Ce înseamnă acțiuni lichide versus plasamente nelichide

De la apariția primei burse, în Amsterdamul anului 1602, probabil principalul atu și motor pentru dezvoltarea ulterioară și răspândirea în întreaga lume a acestei invenții financiare a reprezentat-o posibilitatea de a descărca rapid o expunere în care te inhămasei în trecut. Lichiditatea este, până la urmă, raison d’etre-ul oricărui construct bursier.

de Mirela Turlan , Editor Web 07.10.2018 · 20:09 1 min de citit
Ce înseamnă acțiuni lichide versus plasamente nelichide

Foto: Ziarul Financiar

În prezent, datorită avansului tehno­lo­gic, din anii ’70 a început să se dezvolte o in­frastructură a piețelor financiare care să per­mită in­vestitorilor de retail să le tranzac­țio­neze în câteva secunde acțiuni ale unor com­panii listate pe piețele de capital con­sa­crate, generând practic lichiditate instan­ta­nee pentru această categorie de investitori.

În plus, o altă caractersitică definitorie și avantaj pe care îl introduce lichiditatea în piețele financiare este o mai bună evaluare a unui activ decât în condiții de lichiditate redusă sau inexistentă.

Riscul de lichiditate, cu care din păcate se confruntă și multe acțiuni listate la București, erodează din potențialul de preț al unei companii, tocmai din cauză că trebuie luat în calcul și riscul că respectivului investitor poate să îi ia foarte mult timp până găsește o contra­par­tidă pentru pachetul pe care vrea să îl înstrăi­ne­ze sau să îl cumpere.

Citește și