zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Cariera

Ce își doresc tinerii Gen Z de la 2026 pe plan profesional și personal? „Aș vrea să scap din capcana pozițiilor pentru studenți”

Începutul de an are deja o listă lungă de dorințe din partea tinerilor Generației Z care și-au propus obiective clare de care vor să se țină pentru a reuși să le îndeplinească. Nu caută extreme: nici muncă până la epuizare,…

de Ștefan Stan , Editor Web 05.01.2026 · 14:54 2 min de citit
Ce își doresc tinerii Gen Z de la 2026 pe plan profesional și personal? „Aș vrea să scap din capcana pozițiilor pentru studenți”

Foto: Ziarul Financiar

Începutul de an are deja o listă lungă de dorințe din partea tinerilor Generației Z care și-au propus obiective clare de care vor să se țină pentru a reuși să le îndeplinească. Nu caută extreme: nici muncă până la epuizare, nici visul nerealist de „fără job, doar vacanțe”. Tinerii își doresc de la 2026 o viață echilibrată, în care să poată balansa viața personală cu cea profesională.

Darius, un tânăr în vârstă de 21 de ani, student la Universitatea Babeș-Bolyai, din Cluj-Napoca, își propune să ajungă pe o poziție mai stabilă la locul de muncă și să fie mai strict cu propria rutină, atât pe partea academică, cât și atunci când vine vorba de timpul său liber. Totodată, economiile sunt importante pentru el și își dorește ca anul acesta să reușească să salveze mai mulți bani deoparte pentru lucrurile care contează cu adevărat pentru el.

„Aș vrea să scap din capcana pozițiilor pentru studenți (internship-uri / poziții de working student). Lucrez pe astfel de poziții de un an jumătate și e frustrant că nu există o tranziție clară de la acest moment în cariera mea la ceva mai stabil și mai predictibil. Cred că, la fel ca toți oamenii din generația mea, sunt cât de cât conștient de blocajele actuale ale pieței muncii, dar chiar și cu acestea în minte simt că timpul de așteptare pentru oportunități reale de dezvoltare devine din ce în ce mai lung și cred că anul acesta e momentul în care ar trebui să reușesc fac pasul la o poziție mai stabilă”, spune Darius.

Citește și