Ce șanse are un director general pe cont propriu
Au fost CEO în multinaționale, au avut roluri regionale, au fost antreprenori, dar și-au dat seama că au nevoie de mai multă libertate. Fie că au devenit consultanți, traineri, head-hunteri sau mentori, liga executivilor de top care au făcut pasul spre domeniul consultanței de business a devenit tot mai numeroasă în ultimii ani. Dacă pentru unii acest rol a venit ca o mănușă, alții și-au dat seam…
Foto: Ziarul Financiar
UNUL DINTRE EXECUTIVII ROMÂNI CARE AU AVUT O VASTĂ EXPERIENȚĂ DE MULTINAȚIONALĂ PE PLAN LOCAL, dar și internațional este Mihai Albu, de numele căruia se leagă dezvoltarea brandului de bere Bergenbier și care a pus bazele unei firme de consultanță care îi poartă numele. El a fost unul dintre primii manageri români care au devenit expați în Rusia, având în vedere că la începutul lui 2008 a fost desemnat să gestioneze afacerile InBev în Rusia, un business de 1,2 miliarde de euro. Ce înseamnă trecerea de la CEO de multinațională la consultant?
“Am părăsit poziția de CEO al unei mari organizații parte dintr-o multinațională lider al industriei respective și am decis să îmi iau o perioadă sabatică. Însă la foarte scurt timp am primit oferta de a deveni consultant în fuziuni și achiziții la nivel european. Activitatea era redusă și se îmbina perfect cu continuarea perioadei sabatice”, își amintește Mihai Albu. El spune că, în cazul său, clienții erau doar fonduri de investiții private sau investitori persoane private, însă după finalizarea tranzacțiilor, în cele mai multe dintre cazuri, noul proprietar a căutat și expertiză în administrarea afacerii, deci un nou contract de consultanță.
“Pot spune că fondurile private de investiții sunt clienții cei mai interesați în a atrage foști CEO pentru a îi consilia în administrarea afacerilor nou cumpărate. În acest mediu, un fost CEO devine prețuit pentru cunoștințele sale din industrie sau pentru cele de management general sau de management al schimbării, restructurări etc. Atenție, nu toți foștii CEO au aceste calități”, adaugă Mihai Albu. El mai spune că, în general, cei care vin din lumea corporatistă au o rezistență mare la schimbare, nu percep bine viteza de execuție impusă de fonduri sau nu au cunoștințele financiare necesare. “Eticheta de CEO nu este o garanție că poți deveni un consultant de succes în lumea dură a fondurilor de investiții”, mai explică el.
STIU CE ÎNSEAMNĂ SĂ FIE ANTREPRENORI, DAR ȘI ȘEFI DE MULTINAȚIONALĂ
Citește și
1 min
Bogdan Alecu
2 min
Ioana Niță