Ce schimbări resimt producătorii de materiale de construcții în comportamentul clienților de rezidențial?
Proiectele demarate merg mai departe, iar tehnologia se strecoară în toate aspectele locuirii, făcând ca materialele de construcții - indiferent cum se numesc ele - să treacă prin transformări uriașe.
Foto: Ziarul Financiar
Locuințele sunt primul segment către care se îndreaptă toate gândurile atunci când vine vorba despre scumpirile materiilor prime și ale materialelor de construcții. Și cum totul s-a scumpit, întrebarea de pe buzele tuturor este încotro vor merge prețurile caselor și ale apartamentelor.
Proiectele demarate merg mai departe, iar tehnologia se strecoară în toate aspectele locuirii, făcând ca materialele de construcții – indiferent cum se numesc ele – să treacă prin transformări uriașe.
„În 2021, piața a fost caracterizată de multe schimbări și, în continuare, de incertitudine, având în vedere contextul crizei sanitare, evoluția pandemiei și efectele acesteia resimțite la nivel mondial. Deși efectele economice au fost resimțite de toți jucătorii din industrie, piața a fost în același timp mai dinamică și ne-am bucurat să ne implicăm într-o serie de noi proiecte“, spune Daniel Popa, country manager pentru producătorul de tâmplărie Reynaers Aluminium România.
Citește și
3 min
Liviu Popescu
1 min
Claudia Medrega
15 min
Mircea Nica