Ce se întâmplă pe piața mașinilor de lux
Doar 200 de mașini vândute anual sunt vizate de noua acciză pentru automobile cu motoare mari
Foto: Ziarul Financiar
Doar 200 de mașini vândute anual sunt vizate de noua acciză pentru automobile cu motoare mari
În primul semestru al acestui an s-au vândut pe piața locală 123 de autoturisme cu motoare de peste 3,0 litri, potrivit datelor constructorilor auto, iar dintre acestea, aproape o treime reprezintă SUV-urile de lux Range Rover.
Luând în calcul o piață anuală de 250 de mașini cu astfel de motoare, cu capacitate cilindrică medie de 4,0 litri, guvernul ar putea colecta 250.000 de euro din aplicarea accizei pe mașinile cu o capacitate mai mare de 3000 cmc. O astfel de taxă vine prea târziu pe piața locală, potrivit analiștilor auto, în condițiile în care marii constructori din segmentul premium precum BMW, Audi sau Mercedes-Benz duc de câțiva ani o cursă de downsizing în vederea reducerii capacității cilindrice a motoarelor, statele vest-europene având de mai mulți ani astfel de accize. Din acest motiv, spre exemplu, în prima jumătate a anului BMW a livrat pe piața locală doar trei automobile cu motoare de peste 3,0 litri, din gama Seriei 6, automobile ce au prețuri de peste 80.000 de euro și pentru care o taxă de 1.200 – 1.400 de euro este aproape imperceptibilă. Mai multe automobile cu motoare mari a livrat Audi, și anume opt unități cu motoare pe benzină de 4,2 litri, din categoria versiunilor sport.
Citește și
3 min
Rareș Udrescu
3 min
Rareș Udrescu
5 min
Cristian Hostiuc