Ce spune BCR, a doua cea mai mare bancă din România, despre investigația Consiliului Concurenței: Suntem convinși de corectitudinea poziției BCR și a comportamentului nostru de piață
Banca Comercială Română a anunțat la Bursa de Valori București că a primit raportul Consiliului Concurenței în investigația privind o posibilă coordonare între bănci pentru stabilirea ROBOR, subliniind că documentul nu reprezintă concluzia finală a autorității. „La data de 06.04.2026,…
Foto: Ziarul Financiar
Banca Comercială Română a anunțat la Bursa de Valori București că a primit raportul Consiliului Concurenței în investigația privind o posibilă coordonare între bănci pentru stabilirea ROBOR, subliniind că documentul nu reprezintă concluzia finală a autorității.
„La data de 06.04.2026, BCR a primit raportul aferent investigației declanșate din oficiu prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 1267/24.10.2022, privind o presupusă încălcare a legislației concurenței”, arată banca în raportul transmis investitorilor.
Instituția precizează explicit obiectul anchetei: „Investigația are ca obiect o posibilă înțelegere și/sau practică concertată referitoare la fixarea coordonată a valorii ROBOR de către toate băncile participante la stabilirea acestei rate de referință, în cadrul procedurii de ‘fixing’”.
Citește și
5 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar
2 min
Ștefan Stan