zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Legal

CE: Următorul raport MCV pentru România va fi prezentat, probabil, peste un an

Comisia Europeană a anunțat, miercuri, că următorul raport MCV pentru România va fi prezentat, probabil, peste un an, pentru a oferi Bucureștiului răgazul necesar pentru a putea da curs recomandărilor sale și pentru evalua rezultatele tangibile obținute.

de Catalina Mihai , Editor 28.01.2015 · 13:49 1 min de citit

“Consensul cu privire la necesitatea reformelor și convingerea că progresele sunt tot mai solide câștigă din ce în ce mai mult teren, iar această tendință trebuie acum menținută. Comisia așteaptă cu interes să continue colaborarea strânsă cu România pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor MCV și a monitoriza recomandările incluse în raportul adoptat astăzi. Următorul raport oficial va fi probabil prezentat în termen de aproximativ un an”, se arată într-un comunicat al CE.

Executivul de la Bruxelles consideră că procesul de monitorizare în cadrul MCV, oportunitățile oferite de fondurile UE și dialogul constructiv cu Comisia și cu numeroase state membre continuă să reprezinte “un sprijin valoros” pentru consolidarea reformelor în România.

“Până la publicarea unui nou raport, Comisia va monitoriza îndeaproape și pe o bază permanentă progresele înregistrate, prin intermediul unor misiuni periodice, precum și printr-un dialog frecvent cu autoritățile române și cu alte state membre”, precizează CE.

Citește și