zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

Cea mai importantă veste din ultimii 16 ani pentru industria luxului din România: grupul francez Hermès vrea să deschidă un magazin în zona Ateneului din București

Grupul francez Hermès, o afacere de familie ajunsă la cea de-a șasea generație și unul dintre cei mai importanți actori din industria luxului de la nivel mondial, vrea să intre pe piața locală cu un magazin propriu în centrul Bucureștiului, în zona Ateneului, spun sursele ZF.

de Vali Pencu , Colaborator 25.02.2024 · 19:14 1 min de citit
Cea mai importantă veste din ultimii 16 ani pentru industria luxului din România: grupul francez Hermès vrea să deschidă un magazin în zona Ateneului din București

Foto: Ziarul Financiar

♦ Una dintre cele mai exclusiviste mărci din lume va veni direct în România, nu în sistem de franciză.

Grupul francez Hermès, o afacere de familie ajunsă la cea de-a șasea generație și unul dintre cei mai importanți actori din industria luxului de la nivel mondial, vrea să intre pe piața locală cu un magazin propriu în centrul Bucureștiului, în zona Ateneului, spun sursele ZF. Brandul va veni direct, nu în sistem de franciză, acesta fiind modelul de lucru al uneia dintre cele mai exclusiviste mărci din lume. Intrarea grupului din Hexagon pe piața din România este cea mai importantă veste din ultimii 16 ani pentru industria locală a luxului, după ce în 2008 Louis Vuitton deschidea un magazin propriu la București.

Fondată în 1837 în Franța, casa HermËs este condusă astăzi de Axel Dumas, reprezentantul celei de-a șasea generații a familiei. Compania are 300 de magazine în 45 de țări și produce în special în Franța, în peste 50 de fabrici proprii, potrivit datelor de pe site-ul propriu.

Citește și