zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

CEC Bank emite cu succes o nouă tranșă de obligațiuni eligibile MREL, de 300 mil. euro, cu un cupon de 5,625%, și primește rating BB de la Fitch Ratings

CEC Bank, a treia cea mai mare bancă după active, susține că a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni în valoare de 300 mil. euro printr-o nouă emisiune de titluri eligibile senior nepreferențiale, destinate încadrării ca instrumente eligibile…

de Cristina Bellu , Reporter 29.11.2024 · 11:46 2 min de citit și în ziarul tipărit
CEC Bank emite cu succes o nouă tranșă de obligațiuni eligibile MREL, de 300 mil. euro, cu un cupon de 5,625%, și  primește rating BB de la Fitch Ratings

Foto: Ziarul Financiar

CEC Bank, a treia cea mai mare bancă după active, susține că a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni în valoare de 300 mil. euro printr-o nouă emisiune de titluri eligibile senior nepreferențiale, destinate încadrării ca instrumente eligibile MREL și primește un rating BB de la Fitch Ratings, în concordanță cu ratingul IDR al băncii.

“CEC Bank se transformă într-un jucător recunoscut pe piețele internaționale, aliniindu-se cu emitenții din aceeași categorie, în acord cu creșterea generală determinată de agenda actuală de transformare a băncii. Prin această emisiune am atins mai multe repere: lichiditate prin volumul relevant, prima noastră tranșă ce beneficiază de rating și o bază diversificată și granulară de investitori internaționali. Suntem mândri să asistăm la apetitul crescut arătat de participanții la piață, pe care îl considerăm un simbol al încrederii și aprecierii pentru realizările Băncii din ultimii ani. Suntem, de asemenea, recunoscători partenerilor noștri care ne-au susținut pe parcursul acestei interesante călătorii, al carei punct terminus a fost această tranzacție de succes”, a declarat Ionuț Lianu, Ofițer-Șef Management Active și Pasive, CEC Bank.

CEC Bank a atins un reper important prin emiterea de Obligațiuni Senior Nepreferențiale eligibile în valoare de 300 milioane de euro printr-un plasament internațional de referință, cu un cupon de 5,625%, potrivit informațiilor transmise de bancă.

Citește și