CEC Bank permite clienților să ramburseze anticipat creditele direct din aplicația de Mobile Banking, Internet Banking sau din magazinul virtual CEC_IN
CEC Bank lansează un nou serviciu 100% online, care permite rambursarea anticipată a unui credit direct din Mobile Banking, Internet Banking sau din magazinul virtual CEC_IN. ”Continuăm strategia de digitalizare a CEC Bank, iar rambursarea anticipată este un nou serviciu…
Foto: Ziarul Financiar
CEC Bank lansează un nou serviciu 100% online, care permite rambursarea anticipată a unui credit direct din Mobile Banking, Internet Banking sau din magazinul virtual CEC_IN.
”Continuăm strategia de digitalizare a CEC Bank, iar rambursarea anticipată este un nou serviciu adus 100% în zona online. Completăm astfel gama de produse deja existente: pachete de cont bancar, credite de nevoi personale și carduri de credit. Această nouă functionalitate simplifică relația clienților cu Banca, asigurând fluxuri rapide, economie de timp și procesare rapidă. Accesarea serviciilor bancare trebuie să fie la fel de simplă ca orice comandă la un magazin online, iar pentru această funcționalitate există tot mai multă cerere în piață”, a declarat Mugur Podaru, Director Direcția Operațiuni la Distanță, CEC Bank.
Clienții pot face rambursări anticipate parțiale sau integrale pentru creditele în lei sau euro, cu sau fără garanții reale. Totodată, în cazul rambursărilor anticipate parțiale, clienții pot alege între diminuarea valorii ratei lunare cu menținerea perioadei de creditare sau menținerea valorii ratei cu diminuarea perioadei de creditare. Noul grafic va fi disponibil clienților imediat după procesarea solicitării.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca