Cel mai dur avertisment al unei bănci europene: SocGen se teme că rușii vor confisca activele băncii de pe teritoriul țării
Societe Generale a avertizat joi cu privire la posibilitatea ca Rusia să confiște operațiunile locale ale băncii, într-unul dintre cele mai dure avertismente lansate până acum de o companie occidentală cu privire la impactul potențial al războiului din Ucraina. Banca…
Foto: Ziarul Financiar
Societe Generale a avertizat joi cu privire la posibilitatea ca Rusia să confiște operațiunile locale ale băncii, într-unul dintre cele mai dure avertismente lansate până acum de o companie occidentală cu privire la impactul potențial al războiului din Ucraina.
Banca franceză, a cărei expunere de 20 de miliarde de dolari pe Rusia este una dintre cele mai mari dintre creditorii străini, a declarat că lucrează pentru a reduce riscurile în această țară, în timp ce băncile europene își revizuiesc afacerile în această țară pe fondul escaladării sancțiunilor.
“Grupul are mai mult decât suficiente rezerve pentru a absorbi consecințele unui potențial scenariu extrem, în care grupul ar fi deposedat de drepturile de proprietate asupra activelor sale bancare din Rusia”, a declarat Societe Generale.
Citește și
3 min
Vali Pencu
1 min
Liviu Popescu
4 min
Matei Pantea