Cel mai mare acționar al OMV nu îi va prelungi contractul CEO-ului Rudolf Kemler
Holdingul austriac OIAG, care deține o participație de 31,5% în grupul OMV, nu îi va prelungi contractul CEO-ului Rudolf Kemler după ce acesta a fost criticat pentru modul în care a gestionat situația de la OMV, în urma căreia directorul Gerhard Roiss va demisiona în vara lui 2015.
Foto: Ziarul Financiar
Contractul lui Kemler este valabil până în octombrie anul viitor, însă OIAG avea opțiunea de a prelungi înțelegerea cu încă doi ani, potrivit Reuters. Kemler este și președintele Consiliului de Supraveghere al grupului austriac OMV, care controlează Petrom, cea mai mare companie din România.
Ministrul austriac de finanțe Hans Joerg Schelling l-a criticat public pe Kemler pentru modul în care a gestionat situația de la vârful OMV, în condițiile în care compania din domeniul energiei i-ar putea oferi lui Roiss milioane de euro drept compensații pentru încheierea contractului înainte de termen.
În urmă cu două săptămâni, Consiliul Director al OMV a convenit împreună cu directorul general executiv Gerhard Roiss ca acesta să plece de la conducerea grupului austriac începând cu data de 30 iunie 2015, cu aproape doi mai devreme decât mandatul inițial.
Citește și
9 min
Sorin Pâslaru
2 min
Liviu Popescu
3 min
Roxana Petrescu