Cel mai scump ianuarie pe piața energiei din istorie
Situația tensionată de la Complexul Energetic Oltenia, completată de insuficiența capacităților locale de producție a energiei pentru asigurarea consumului intern, au ridicat prețul energiei spot la 631 lei/MWh, în intervalul orar 18-21 de azi energia fiind vândută în fiecare oră cu peste 600 lei/MWh.
Foto: Ziarul Financiar

Cu această „performanță“ media de până acum a lunii ianuarie face istorie, fiind mai mare decât cea din 2017, una dintre cele mai dificile luni pentru energia românească.
Cel mai mare preț pe platforma spot a bursei de energie OPCOM, cea mai mare piață de tranzacționare a energiei electrice din România, a fost de 650 lei/MWh, atins în ianuarie 2017, dar azi prețul energiei pentru ora 18 este de 631 lei/MWh. În total, media de preț stabilită de la începutul anului este de 345 lei/MWh, potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor publicate de OPCOM. În ianuarie, 2017, media energiei spot a fost de 337,7 lei/MWh, iar în aceeași perioadă a anului trecut media a fost de 155,7 lei pe MWh pentru ca tot 2018 să aibă un preț mediu al energiei spot de 216 lei/MWh.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca