Centrul de oncologie Sf. Nectarie din Craiova: Cel mai important este medicul, pacientul vine după medic. Numărul pacienților a crescut constant din 2014, anual avem 1500-1700 de pacienți noi
Centrul de Oncologie Sf. Nectarie din Craiova, unde se tratează anual 1.700 de pacienți cu afecțiuni oncologice, a finalizat cu afaceri de 65 milioane de lei anul trecut, în creștere cu 23% față de anul anterior, potrivit datelor publice.
Centrul de Oncologie Sf. Nectarie din Craiova, unde se tratează anual 1.700 de pacienți cu afecțiuni oncologice, a finalizat cu afaceri de 65 milioane de lei anul trecut, în creștere cu 23% față de anul anterior, potrivit datelor publice. Businessul clinicii se bazează pe contactul cu Casa de Sănătate, ce decontează serviciile medicale furnizate pacienților cu afecțiuni oncologice.
„Din 2014 numărul de pacienți oncologi a crescut constant anual, am ajuns la 1500-1700 de pacienți noi anual care vin din județele apropiate de Dolj dar și din alte județe pentru tratament. Am investit în echipamente, așteptăm să ajungă un aparat nou de radioterapie“, a spus pentru ZF Michael Schenker, medic primar oncologie medicală, proprietarul centrului. El a pus în 2013 bazele businessului în servicii medicale dedicate pacienților cu boli oncologice, alături de Ramona Schenker, medic psiholog, iar activitatea a fost inițiată în 2014.
Investiția inițială în acest centru a fost de 280.000 de euro, suma a inclus echipamentele, mobilierul și salariile și cheltuielile inițiale, după cum declara anterior medicul oncolog. Centrul ce inițial funcționa pe un spațiu închiriat de 600 mp, oferă servicii de diagnostic, tratament și monitorizare.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca