zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Energie

Cenușăreasa tranziției energetice: piața locală de stocare, evaluată la doar 40 milioane de euro, dar potențialul este uriaș

Creșterea peste așteptări a segmenului de prosumatori, care împreună au depășit pragul de 1.000 MW instalați, dar și capacitatea semnificativă de proiecte eoliene și solare pe care România se așteaptă să le aibă până la finalul acestei decade fac din subiectul stocării un element cheie pentru toată această dezvoltare.

de Mirela Turlan , Editor Web 22.11.2023 · 19:47 2 min de citit și în ziarul tipărit
Cenușăreasa tranziției energetice: piața locală de stocare, evaluată la doar 40 milioane de euro, dar potențialul este uriaș

Foto: Ziarul Financiar

Creșterea peste așteptări a segmenului de prosumatori, care împreună au depășit pragul de 1.000 MW instalați, dar și capacitatea semnificativă de proiecte eoliene și solare pe care România se așteaptă să le aibă până la finalul acestei decade fac din subiectul stocării un element cheie pentru toată această dezvoltare. Problema? La acest moment piața de baterii este de numai 40 de milioane de euro, dar potențialul este acolo.

„Instalarea de baterii pentru stocarea energiei produse de panourile fotovoltaice este un pas firesc în procesul de dezvoltare a pieței de energie regenerabilă, iar pentru prosumatori, un pas înainte în drumul către independența energetică, pe care au pornit în momentul instalării inițiale“, a precizat Dan Tudose, fondatorul

E-Acumulatori.ro, furnizor de soluții de energii regenerabile și instalator de sisteme fotovoltaice autorizat de AFM. Potrivit acestuia, piața de sisteme de stocare a energiei din România este evaluată la aproximativ 40 de milioane de euro în anul 2022, iar pentru 2023 este estimată o creștere de 25%. Această dinamică de dezvoltare s-ar putea menține până la finalul acestui deceniu.

Citește și