Cererea pentru echipamentele sportive continuă să crească, însă sub așteptări. „Mulți dintre cei care practică sport nu pun pe ultimul plan echipamentele, probabil renunță la alte achiziții“
Pe piața echipamentelor sportive există în continuare cerere din partea clienților, însă creșterea vânzărilor este sub așteptările retailerilor, în contextul în care consumul a fost puternic afectat de majorarea taxelor și de incertitudinile din economie care au marcat această perioadă.
♦ SportGuru este o companie de retail și distribuție de articole sportive care a ajuns la șapte magazine fizice, ultimul fiind deschis în centrul comercial Băneasa Shopping City în vara acestui an.
Pe piața echipamentelor sportive există în continuare cerere din partea clienților, însă creșterea vânzărilor este sub așteptările retailerilor, în contextul în care consumul a fost puternic afectat de majorarea taxelor și de incertitudinile din economie care au marcat această perioadă.
„Suntem pe creștere. Evident, ritmul e mai mic decât ce ne așteptam, dar persistă trendul ascendent, iar asta pentru că mulți dintre cei care practică sportul nu pun pe ultimul plan al investițiilor echipamentul. Probabil renunță la alte investiții sau achiziții. Sportul este un microb“, spune Mircea Rasovan, cofondator al Sport Guru, prezent în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect al Ziarului Financiar și UniCredit Bank.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca