CFA România are 20 de noi membri
Comunitatea românească a profesioniștilor în domeniul financiar are 20 de noi absolvenți ai celor trei examene pentru obținerea diplomei de Chartered Financial Analyst (CFA), o certificare prestigioasă a analiștilor în domeniul financiar, administrată de CFA Institute SUA.
Foto: Ziarul Financiar
Comunitatea românească a profesioniștilor în domeniul financiar are 20 de noi absolvenți ai celor trei examene pentru obținerea diplomei de Chartered Financial Analyst (CFA), o certificare prestigioasă a analiștilor în domeniul financiar, administrată de CFA Institute SUA. „Noii absolvenți se alătură celor peste 100.000 de deținători ai certificării CFA la nivel global. Este un număr suficient de mare astfel încât această certificare să fie una de rezonanță și de impact, dar suficient de mic încât să păstrăm exclusivitatea“, a spus Mihail Ion, președintele CFA România.
Prezent la eveniment, fostul viceguvernator al BNR Cristian Popa a vorbit despre importanța educației financiare. „Ideea că ai terminat o facultate sau un program de masterat și cu asta ai închis toate cărțile nu mai era valabilă nici în anii ‘80, cu atât mai mult acum. Dacă ne-a lipsit ceva ca țară, în primul rând ca educație economică nu am avut de unde alege ca și elită, o resursă de unde o țară își poate extrage oamenii necesari și unde e bine să existe alternative“, a spus Popa, care a avut trei mandate consecutive în poziția de viceguvernator al băncii centrale, dar nu a mai avut susținere pentru un nou mandat. În România sunt în prezent peste 150 de absolvenți ai nivelului III al CFA.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
5 min
Mircea Nica
1 min
Liviu Popescu