Chimcomplex, cu o capitalizare de 5,1 mld.lei, anuntă un plan de restructurare: numărul administratorilor și al directorilor va fi redus, iar indemnizatiile lor diminuate, ca răspuns la evoluțiile nefavorabile și imprevizibile ale mediului de afaceri. Com
Producătorul și furnizorul de substanțe chimice Chimcomplex Borzești (simbol bursier CRC), care detine două platforme industriale, la Onești și Râmnicu Vâlcea, a anuntat la bursă aprobarea "Planului de Măsuri de Precauție și Dezvoltare Accelerată" pentru anul 2024, care include reducerea…
Foto: Ziarul Financiar
Producătorul și furnizorul de substanțe chimice Chimcomplex Borzești (simbol bursier CRC), care detine două platforme industriale, la Onești și Râmnicu Vâlcea, a anuntat la bursă aprobarea “Planului de Măsuri de Precauție și Dezvoltare Accelerată” pentru anul 2024, care include reducerea indemnizatiilor administratorilor și directorilor, neacordarea de dividende și accelerării productiei pe directia chimiei verzi.
Planul este un răspuns la evoluțiile nefavorabile și imprevizibile ale mediului de afaceri generate de conflictele militare și crizele multiple la nivel global, care au culminat cu dificultatea contractării materiilor prime esențiale pentru Chimcomplex, dar și cu menținerea ridicată a prețurilor la gaze naturale, energie electrică, propilenă precum și la prognozele economice care indică menținerea trendului negativ și în perioada următoare, se arată în raportul companiei.
“Așa este corect să se întâmple în orice companie privată: când avem profit să împărțim, iar când acesta este în scădere să ne modelăm după noua realitate, chiar dacă mă afectează și pe mine personal. Suntem conștienți de responsabilitatea noastră față de angajați și acționari, și ne adaptăm în mod proactiv la schimbările din mediul de afaceri. Este esențial să gestionăm eficient resursele și să ne aliniem strategia cu realitățile economice. Prognoza pentru 2024 în varianta realistă indică o ușoară îmbunătățire, proiecție care poate fi însă inversată de efectele crizei care încă nu a trecut, de aceea adoptăm o politică de precauție” a declarat Ștefan Vuza, Președinte Chimcomplex.
Citește și
3 min
Liviu Popescu
1 min
Claudia Medrega
15 min
Mircea Nica