Cine controlează inteligența artificială va conduce lumea. Americanii sunt campioni mondiali la investiții în AI. Europa pare că a pierdut cursa înainte de a o începe
Într-un fel sau altul, inteligența artificială va ajunge parte indispensabilă din economia planetei și din societățile avansate. Cine va controla AI va controla viitorul umanității. Dar pentru ca o companie, o țară sau poate o alianță de state să ajungă…
Foto: Ziarul Financiar
Într-un fel sau altul, inteligența artificială va ajunge parte indispensabilă din economia planetei și din societățile avansate. Cine va controla AI va controla viitorul umanității. Dar pentru ca o companie, o țară sau poate o alianță de state să ajungă acolo, trebuie mai întâi să investească. În prezent, pentru supremație în AI se duce un război al tehnologiei, investițiilor și reglementărilor între marile puteri economice și militare ale lumii. Deocamdată, cei mai puternici sunt americanii.
Era în 2018 când Uniunea Europeană a decis că trebuie să facă ceva pentru a nu rămâne în urma SUA și Chinei la dezvoltarea Inteligenței Artificiale. Comisia Europeană a anunțat atunci majorarea investițiilor în AI cu nu mai puțin de 70%, la 1,5 miliarde de euro, până în 2020, pentru a ajunge din urmă statele asiatice și SUA, care investeau de cel puțin trei ori mai mult decât Europa. Tot în 2018 compania nVidia se decidea să parieze, în pofida curentului, pe ceea ce avea să stea la baza nebuniei AI din prezent, pe arhitectura Turing pentru procesoare grafice.
Aceasta a adus împreună grafica digitală și AI, permițând crearea a ceea ce astăzi este cunoscut ca inteligență artificială generativă. Cât a cheltuit cu acest pariu compania americană nu se cunoaște, dar, ca o comparație, nVidia a investit un miliard de dolari în start-up-uri AI doar anul trecut. Sunt bani cheltuiți pe alții pentru a-și construi un ecosistem favorabil, nu pe propriile cercetări.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan