Cine deține controlul: guvernele sau corporațiile?

În noaptea din anul 2002 când a obținut o victorie răsunătoare la alegerile prezi­den­țiale din Brazilia, Luiz Inácio Lula da Silva și-a avertizat susținătorii: „Până acum a fost ușor. Ce e mai greu abia acum începe“.

Șeful Partidului Muncitorilor cu orientare de stânga avea ca obiective lupta împotriva sărăciei și redistribuirea averii naționale. Cu un an înainte de alegeri partidul său a întocmit programul electoral, denumit „O altă Brazilie este posibilă“. Acesta cuprindea o secțiune numită „O ruptură necesară“ în care se menționa: „Referitor la datoria externă, acum predominant privată, va fi necesar să se denunțe acordul cu Fondul Monetar Internațional (FMI) pentru a elibera politica economică de restricțiile impuse asupra creșterii economice și asupra protejării intereselor comerciale ale Braziliei“.

Însă un concept economic cunoscut sub numele de „mâna invizibilă a pieței“ a distrus promisiunile electorale ale lui Lula și a dat o palmă grea țării pentru alegerea democratică necugetată (primul președinte brazilian de stânga din ultima jumătate de secol), scrie The Guardian. În cele trei luni de la câștigarea alegerilor și până la învestirea în funcție a noului președinte, moneda națională s-a depreciat cu 30%, investitorii au retras din țară șase miliarde de dolari, iar unele agenții de rating au atribuit Braziliei un rating care să reflecte cel mai ridicat risc al datoriei din lume. „Suntem la guvernare, dar nu și la putere. Puterea de astăzi înseamnă putere globală, puterea marilor companii, puterea capitalului financiar“, spunea atunci Frei Betto, un consilier apropiat al președintelui Lula da Silva.

Capacitatea limitată a guvernelor de a-și urmări obiectivele care nu au fost mai întâi aprobate de investitorii internaționali nu mai este doar crucea pe care guvernele trebuie să o ducă, ci a devenit crucea pe care guvernele trebuie crucificate.