zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Legal

Cine seamănă vânt culege furtună: concentrată pe șubrezirea Occidentului, Rusia a ajuns înconjurată de crize în propria ogradă. Să fie acesta un semn că puterea lui Putin scade?

Despre influența Rusiei se spune că se întinde din Siria și Moldova până în Cuba și Venezuela. Unii consideră că în venirea lui Trump la Casa Albă și în Brexit au avut un rol și laboratoarele rusești de propagandă și…

de Corina Matei , Editor Web 11.10.2020 · 17:14 2 min de citit
Cine seamănă vânt culege furtună: concentrată pe șubrezirea Occidentului, Rusia a ajuns înconjurată de crize în propria ogradă. Să fie acesta un semn că puterea lui Putin scade?

Foto: Ziarul Financiar

Despre influența Rusiei se spune că se întinde din Siria și Moldova până în Cuba și Venezuela. Unii consideră că în venirea lui Trump la Casa Albă și în Brexit au avut un rol și laboratoarele rusești de propagandă și dezin­formare. Și totuși, Rusia lui Putin, dornică să pozeze în puterea geopolitică ce a fost odată URSS, a ajuns să fie înconjurată de crize și de instabilitate, iar liniștea Moscovei este perturbată de proteste din chiar interiorul țării. Să fie acesta un semn că influența liderului de la Kremlin în propria ogradă scade?

Proteste de durată din Belarus contra regimului lui Aleksandr Lukașenko, care n-au lăsat indiferente capitalele occidentale; revolta din Kârgâzstan, în urma căreia președintele Sooronbai Jeenbekov și-a anunțat dispoziția de a demisiona; reînceperea luptelor dintre Armenia și turcofonul Azerbaidjan, sprijint de Turcia. Putin, liderul căruia îi place să cultive instabilitate, a ajuns să fie înconjurat de ea, după cum scrie The New York Times.

Pe fondul pandemiei, revoltele din Belarus și Kârgâzstan și războiul pentru teritorii din Caucaz subminează influența liderului rus, explică publicația americană. The Wall Street Journal și alte publicații de știri și analiză apreciază că incursiunea Turciei, principalul concurent al Rusiei în geopolitica regională, în conflicul armeno-azer pentru Nagorno-Karabah testează limitele influenței rusești. Încercările Moscovei de a menține în acest conflict o neutralitate care i-a permis cultivarea unor legături diverse în regiune – inclusiv vânzarea de armament părților beligerante – sunt amenințate de sprijinul oferit de președintele turc Recep Tayyip Erdogan Azerbaidjanului, o țară bogată în gaze naturale și cu o națiune turcică. De altfel, Ankara are poziții contrare Rusiei și în războaiele din Siria și Libia.

Citește și