Cine sunt fondatorii Orbital Matter, start-up-ul space tech care a atras o investiție de 1 milion de euro de la fondul Early Game Ventures
Start-up-ul space tech Orbital Matter, care a dezvoltat și brevetat o soluție de construire a obiectelor în spațiu, reducând greutatea de lansare cu până la 70% și volumul de lansare de 10 ori, a fost înființat în 2022 de Jakub…
Foto: Ziarul Financiar
Start-up-ul space tech Orbital Matter, care a dezvoltat și brevetat o soluție de construire a obiectelor în spațiu, reducând greutatea de lansare cu până la 70% și volumul de lansare de 10 ori, a fost înființat în 2022 de Jakub Stojek, antreprenor cu experiență în industria manufacturieră, și de românul Robert Ihnatișin, un inginer cu expertiză în imprimare 3D spațială, potrivit informațiilor publicate pe site-ul companiei.
Jakub Stojek și-a început cariera în consultanță, fiind implicat în proiecte la Boston Consulting Group, iar apoi și-a continuat parcursul profesional în zona de business development și M&A, cu stagii la Emma – The Sleep Company și DC Advisory, potrivit paginii personale de LinkedIn. Ulterior, și-a asumat rolul de CEO în cadrul Adecco Polonia.
Între 2012 și 2022, Stojek a condus Rascal Industry, o companie poloneză de producție și design de textile sustenabile. În paralel, în 2019, Jakub Stojek a cofondat Fondu Furniture, un brand de mobilier. Iar din aprilie 2022, Stojek este CEO și cofondator al Orbital Matter, arată sursa citată anterior.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca