Cine sunt oamenii din spatele companiei Air Connect, care a lansat șase curse și a anunțat încă cinci interne și externe
Air Connect a început să opereze curse regulate între mai multe orașe din țară, cât și din afară.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Compania Air Connect a fost înființată la începutul anului 2021, având în acționariat sau conducere nume precum Tudor Constantinescu (fost director al Blue Air), Dorin Ivașcu (ex-Tarom) sau Gheorghe Mărginean (acționar al firmei de turism Karpaten).
Air Connect a început să opereze curse regulate între mai multe orașe din țară, cât și din afară. Mai exact, compania aeriană operează curse din București către Baia Mare, Sibiu, Suceava, Târgu-Mureș și Budapesta, precum și Cluj – Budapesta. Mai mult, compania a anunțat că din luna iunie va opera și zboruri între București și Dubrovnik și între Constanța și Cluj, Oradea, Suceava, Timișoara. În vara anului trecut, compania a anunțat operarea mai multor zboruri interne care vizau orașele București, Oradea, Arad, Timișoara, Craiova, Târgu-Mureș, Sibiu și Baia Mare, însă cursele nu au mai fost introduse. Singurele zboruri operate de Air Connect în 2022, care a și fost primul an de activitate al companiei, au fost câteva curse charter către Grecia și Turcia, în parteneriat cu agențiile de turism Karpaten Turism, Dertour, Cocktail Holidays, AeroVacanțe.
Compania Air Connect a fost înființată la începutul anului 2021, având în acționariat nume precum Tudor Constantinescu, care este și CEO al companiei, Ivașcu Dorin, dar și agenția de turism Karpaten, controlată de Gheorghe Mărginean, conform platformei Termene.ro
Citește și
3 min
Ștefan Stan
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian