zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
ZF Power Summit 2025 · Energie

Ciprian Bodiu, Parapet, companie antreprenorială: La Parapet, am început anul 2025 cu 370 MW în construcție, adică oameni în teren care în acest moment fac aceste construcții și asta este doar pe România

Companiile antreprenoriale active în domeniul energiei verzi au ajuns la un grad de maturitate ridicat în anii de dezvoltare a regene­rabilelor pe care România i-a acumulat, astfel că acestea pot livra acum toate serviciile și lucrările pentru un proiect la cheie, mai puțin partea de echipamente care rămâne importată.

de Roxana Petrescu , Senior Editor 19.03.2025 · 21:40 2 min de citit
Ciprian Bodiu, Parapet, companie antreprenorială: La Parapet, am început anul 2025 cu 370 MW în construcție, adică oameni în teren care în acest moment fac aceste construcții și asta este doar pe România

Foto: Ziarul Financiar

Companiile antreprenoriale active în domeniul energiei verzi au ajuns la un grad de maturitate ridicat în anii de dezvoltare a regene­rabilelor pe care România i-a acumulat, astfel că acestea pot livra acum toate serviciile și lucrările pentru un proiect la cheie, mai puțin partea de echipamente care rămâne importată.

„Pe lângă activitatea pe care o desfășuram până acum de constructor de parcuri fotovoltaice, astăzi construim două parcuri eoliene în Brăila, în care am asigurat de la partea de egineering, tot ce înseamnă partea electrică în procurement și partea de infrastructură, drumuri, platforme, precum și partea de fundații. Totul cu excepția turbinei electrice“, a spus Ciprian Bodiu, chief sales officer la Parapet, prezent la evenimentul ZF Power Summit 2025. Parapet este o companie care pe plan local are birouri în Cluj-Napoca și București. De la înființarea sa în 2012, Parapet a ajuns la 1,5 GW de energie curată instalată în 17 țări din Europa. Portofoliul Parapet include peste 350 de proiecte fotovoltaice, eoliene sau hibride. Parapet, companie care este înregistrată la Registrul Comerțului sub denumirea Prodfer Construct, a terminat anul 2023 cu un business de 47 mil. lei, arată datele de pe platforma Termene.ro.

Compania înregistrată în Cluj este deținută de Andrada Moldovan, cea care ocupă și funcția de CEO.

Citește și