Ciprian Lăduncă, LCL Advisory: Puterea rețelei, calitatea infrastructurii de guvernanță. Deciziile importante se iau și cu suportul celor din afara boardroom-ului
Întreb adesea membrii echipelor de management pe care le asist o întrebare la început de mandat: când apare o problemă pe care board-ul nu o poate rezolva singur, o tranzacție, o vulnerabilitate de securitate, o restructurare fiscală, pe cine sunați?…
Foto: Ziarul Financiar
Întreb adesea membrii echipelor de management pe care le asist o întrebare la început de mandat: când apare o problemă pe care board-ul nu o poate rezolva singur, o tranzacție, o vulnerabilitate de securitate, o restructurare fiscală, pe cine sunați? Răspunsul este, de cele mai multe ori, o tăcere urmată de „depinde”. Si mai aud des si replica “sun un prieten”.
Ne-am obișnuit să gândim valoarea adăugată la nivel de board în termeni de competențe individuale: avem un om bun din financiar, un jurist solid, cineva care înțelege digitalul. Adevărul este că o organizație matură nu se sprijină pe oameni izolați, ci pe rețele de încredere construite în timp. Diferența dintre un management care reacționează și unul care anticipează este dată și de cât de repede poate mobiliza expertiza potrivită din afara boardroom-ului.
Aici intervine un rol despre care se vorbește prea puțin: cel de orchestrator sau integrator. Acest rol nu este al consultantului care livrează el însuși toate soluțiile, pentru că nimeni nu poate fi simultan finantist, jurist, specialist M&A, expert în cybersecurity și specialist în transfer pricing, etc, ci al profesionistului care știe exact cine poate ajuta, l-a văzut lucrând și își asumă recomandarea făcută.
Citește și
1 min
Cristina Roșca