zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · ZF Transilvania

CJ Arad a alocat 12,8 mil. euro pentru întreținerea drumurilor județene în 2022

Consiliul Județean Arad a alocat, din resurse proprii, 57,6 mil. lei (12,8 mil. euro) pentru întreținerea drumurilor județene. Activitatea de întreținere a drumurilor publice la nivelul județului Arad cuprinde: asigurarea esteticii rutiere a drumurilor, întreținerea drumurilor laterale și întreținerea curentă…

de Robert Manea , Editor Web 21.02.2022 · 17:21 2 min de citit
CJ Arad a alocat 12,8 mil. euro pentru întreținerea drumurilor județene în 2022

Foto: Ziarul Financiar

Consiliul Județean Arad a alocat, din resurse proprii, 57,6 mil. lei (12,8 mil. euro) pentru întreținerea drumurilor județene. Activitatea de întreținere a drumurilor publice la nivelul județului Arad cuprinde: asigurarea esteticii rutiere a drumurilor, întreținerea drumurilor laterale și întreținerea curentă a podurilor, podețelor, întreținerea platformei drumurilor, decolmatarea șanțurilor precum și prevenirea efectelor inundațiilor, întreținerea și montarea de indicatoare și parapete metalice necesare siguranței circulației rutiere. Întreținerea drumurilor județene se execută pe tot parcursul anului, inclusiv în perioadele reci, când temperatura ajunge sub zero grade Celsius, cu mixtură stocabilă la rece, potrivit unui comunicat de presă al CJ Arad.

’’Județul nostru are aproximativ 1.200 de kilometri de drumuri județene. Noi avem obligația să asigurăm drumuri sigure pentru toți arădenii, prin întreținerea acestora, inclusiv prin așternerea covoarelor asfaltice. Suma de 57,6 milioane de lei cuprinde întreaga activitate de întreținere a drumurilor, iar proiectul nostru este ca, în trei ani, printr-un contract cadru multianual, să așternem covor asfaltic pe o lungime de 270 de kilometri’’, a spus Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, într-un comunicat de presă.

Citește și