zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

Coca-Cola primește o nouă lovitură pe piața locală: vânzările scad cu peste 10% în T1, după un declin de 8% anul trecut

Coca-Cola HBC România, liderul pieței de băuturi răcoritoare, a înregistrat în primul trimestru o scădere a volumelor cu peste 10% (low-double digits), declin condus de categoriile de băuturi carbonatate și de cele necarbonatate, se arată în ultimul raport al grupului.…

de Iulian Tenchiu 02.05.2024 · 12:45 1 min de citit
Coca-Cola primește o nouă lovitură pe piața locală: vânzările scad cu peste 10% în T1, după un declin de 8% anul trecut

Foto: Ziarul Financiar

Coca-Cola HBC România, liderul pieței de băuturi răcoritoare, a înregistrat în primul trimestru o scădere a volumelor cu peste 10% (low-double digits), declin condus de categoriile de băuturi carbonatate și de cele necarbonatate, se arată în ultimul raport al grupului.

„Consumul rămâne plin de provocări, fiind afectat de introducerea taxei pe zahăr în ianuarie, venită după creșterea TVA din ianuarie 2023 și lansarea Sistemului Garanție-Returnare în noiembrie 2023. Categoriile de băuturi energizante și de cafea au continuat să aibă un moment bun cu volume în creștere cu peste 17% (high-teens) și respectiv cu 14-16% (mid-teens)”, se arată în raportul citat.

Declinul vine după ce compania a avut în 2023 o scădere a volumelor de 8,3% față de anul precedent, arată ultimul raport al companiei. Aceasta este a doua cea mai mare scădere  anuală a volumelor îmbuteliatorului unor branduri precum Coca-Cola, Fanta, Sprite și Dorna în ultimul deceniu, conform unei analize ZF pe baza datelor din arhiva ZF și din rapoartele anuale ale gigantului. Însă, la fel ca în primul trimestru din acest an, cafeaua și băuturile energizante au avut un avans de peste 10%.

Citește și