Coface a retrogradat sectorul construcțiilor și de IT&C din Europa Centrală din perspectiva riscurilor
Sectoarele de construcții și IT&C din Europa Centrală au fost retrogradate de Coface din perspectiva riscului, în timp ce cel de transporturi are o evaluare îmbunătățită, în condițiile în care, la nivel global, în acest an din peste 12 sectoare evaluate în șase regiuni aproape jumătate au înregistrat modificări ale evaluării.
Foto: Ziarul Financiar

În Europa Centrală, situația din sectorul construcțiilor, retrogradat la “risc ridicat”, se înrăutățește din cauza înghețării proiectelor de infrastructură din Polonia, care ar putea deveni prima țară europeană ce urmează să fie sancționată din cauza nerespectării reglementărilor europene privind deficitul public.
De asemenea, sectorul IT&C, retrogradat la “risc mediu”, a suferit (la fel ca în restul lumii), de pe urma unui consum moderat, în special din cauza scăderii vânzărilor globale de smartphone-uri. Riscul de creditare este în creștere din cauza presiunii asupra scăderii prețurilor și, prin urmare, asupra marjelor companiilor.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan