Comelf Bistrița, profit net de 2 mil. lei și venituri de 83 mil. lei în primele șase luni din 2022
Producătorul de materiale industriale Comelf Bistrița (CMF) a înregistrat în S1/2022 un profit net de 1,9 milioane de lei, aproape în linie cu rezultatul obținut anul trecut, când creșterea atingea 61%, conform calculelor realizate de ZF pe baza datelor din raportul financiar publicat la Bursă.
Foto: Ziarul Financiar
Producătorul de materiale industriale Comelf Bistrița (CMF) a înregistrat în S1/2022 un profit net de 1,9 milioane de lei, aproape în linie cu rezultatul obținut anul trecut, când creșterea atingea 61%, conform calculelor realizate de ZF pe baza datelor din raportul financiar publicat la Bursă. În primele șase luni ale anului, veniturile societății au ajuns la 83,4 milioane de lei, de la circa 67 de milioane de lei anul trecut, deci un avans de 25%, rezultatul venind pe fondul creșterii prețului de vânzare al produselor și creșterii accelerate a prețului materiilor prime începând cu martie 2022. EBITDA (profitul operațional) a ajuns la 6,7 mil. lei în prima parte a anului, plus 11%.
„Cheltuielile companiei Comelf au crescut, comparativ cu S1/2021, într-o proporție mai mare (+25%) decât creșterea veniturilor, influențate de creșterea costului cu materiile prime, într-un ritm accelerat, de creșterea prețurilor la utilități și alte materiale, de creșterea salariilor ca urmare a fluctuației de personal și a inflației“, se arată în raport.
„Cheltuielile au fost influențate și de creșterea costurilor cu serviciile pe fondul contractării, datorită lipsei de personal, a unor lucrări de debitare/lăcătușerie și sudură cu firme terțe. Celelalte costuri au scăzut ușor/s-au menținut la același nivel.”
Citește și
2 min
Ioana Matei
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan