Comisia Europeană definește viitorul: Ne îndreptăm către o Europă socială, cu ținte clare pe care statele trebuie să le îndeplinească - cel puțin 78% din populație să aibă un job
Individualismul, fuga după profit a companiilor, care a creat dependența UE de industriile altor regiuni, și lipsa angajamentelor corporațiilor față de societate, toate acestea vizibile din plin în pandemie, se pare că au pus serios pe gânduri Comisia Europeană.
Foto: Ziarul Financiar
♦ În planul CE se stabilesc obiective pe care statele membre ar trebui să le atingă până în 2030, și anume să aibă cel puțin 78% din populație ocupată și cel puțin 60% din muncitori în acțiuni de formare în fiecare an și să scoată cel puțin 15 milioane de persoane de sub riscul sărăciei și excluziunii sociale.
Individualismul, fuga după profit a companiilor, care a creat dependența UE de industriile altor regiuni, și lipsa angajamentelor corporațiilor față de societate, toate acestea vizibile din plin în pandemie, se pare că au pus serios pe gânduri Comisia Europeană.
Astfel, planul de acțiune pentru consolidarea pilonului european al drepturilor sociale va marca următorul deceniu al politicilor europene, a declarat consilierul Comisiei Europene în domeniul drepturilor sociale José Antonio Vieira da Silva pentru EURACTIV. El a explicat că planul de acțiune pe care Comisia Europeană l-a prezentat săptămâna trecută detaliază instrumentele pentru realizarea principiilor care ghidează politica socială a blocului UE, aprobate de liderii UE la Summitul social din 2017 din Suedia. CE a organizat o amplă consultare publică în cadrul căreia a primit „sute sau mii de contribuții“, pe lângă dezbaterile dintre țări și în Parlamentul European.
Citește și
3 min
Iulian Anghel
1 min
Bogdan Alecu
1 min
Liviu Popescu