Comisia Europeană permite refugiaților ucraneni să poată schimba grivnele în moneda țării în care au ajuns
Comisia Europeană a adoptat o propunere pentru statele membre ale UE, în contextul actual al războiului din Ucraina, astfel ca toți refugiații care ajung în diverse țări din UE să își poată schimba grivnele în moneda țării în care au ajuns, conform unui document publicat de Comisia Europeană.
Foto: Ziarul Financiar
Comisia Europeană a adoptat o propunere pentru statele membre ale UE, în contextul actual al războiului din Ucraina, astfel ca toți refugiații care ajung în diverse țări din UE să își poată schimba grivnele în moneda țării în care au ajuns, conform unui document publicat de Comisia Europeană. Astfel, propunerea are ca obiectiv să promoveze o abordare coordonată pentru toate statele membre, pentru a oferi celor care fug din Ucraina aceleași condiții pentru a transforma grivne sub formă de bancnote în moneda locală, independent de statul membru care le găzduiește.
„Această abordare a fost necesară pentru că Banca Națională a Ucrainei a fost nevoită să suspende schimbul de grivne sub formă de bancnote în numerar străin pentru a proteja rezervele limitate de valută ale Ucrainei. În consecință, instituțiile de credit din statele membre ale UE nu au fost dispuse să efectueze schimburile din cauza convertibilității limitate a grivnei sub formă de bancnote și a expunerii la riscul cursului de schimb.
Unele state membre iau în considerare instituirea unor scheme naționale care sprijină conversia unei sume limitate de grivne per persoană, iar scopul Comisiei este de a promova o abordare consecventă a acestor scheme. Schemele ar trebui să prevadă limite maxime de 10.000 de grivne de persoană, fără taxe, la cursul de schimb oficial publicat de Banca Națională a Ucrainei. Durata schemelor ar trebui să fie de minim trei luni“, conform propunerii Comisiei Europene.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca
1 min
Ștefan Stan