Comisia Națională de Prognoză a revizuit în jos estimările privind creșterea economică din 2025, la 0,6%, față de 1,4% cât estima în primăvară, ca urmare a șocurilor corecțiilor fiscale și a creșterii prețurilor la energia electrică
Comisia Națională de Prognoză a revizuit în jos estimările privind creșterea economică din 2025, la 0,6%, față de 1,4% cât estima în primăvară, ca urmare a amplitudinii semnificative a șocurilor corecțiilor fiscale, cât și creșterii prețurilor la energia electrică. Actualul…
Foto: Ziarul Financiar
Comisia Națională de Prognoză a revizuit în jos estimările privind creșterea economică din 2025, la 0,6%, față de 1,4% cât estima în primăvară, ca urmare a amplitudinii semnificative a șocurilor corecțiilor fiscale, cât și creșterii prețurilor la energia electrică.
Actualul scenariu prevede o reconfigurare a traiectoriei principalilor indicatori macroeconomici ca urmare a realizărilor statistice din primul semestru al anului curent, a impactului măsurilor de ajustare bugetară din Pachetul1, în special majorarea impozitelor indirecte (TVA și accize) simultan cu ajustarea cheltuielilor cu pensiile și de personal din sectorul public, deciziei de liberalizare a prețului energiei electrice, ipoteze care nu au fost luate în calcul în prognoza anterioară, explică CNP.
Creșterea economică reală a fost ajustată descendent cu 0,8 puncte procentuale (de la 1,4% la 0,6%), în special ca urmare a unor evoluții mai modeste la nivelul consumului privat, în timp ce deflatorul PIB a suportat o revizuire în creștere (+1,3 pp), fiind impactat de majorarea inflației medii (+2,2 pp).
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca