Compania de dezvoltare software pentru e-commerce Innobyte, afaceri de 3,3 mil. lei în primul trimestru din 2024, plus 25%. Profitul net al companiei a crescut cu 245% în Q1 din acest an
Innobyte, una dintre cele mai importante companii românești specializate în servicii și soluții pentru e-commerce, deținută integral de LIFE IS HARD, anunță o creștere de aproape 25% a cifrei de afaceri în primele trei luni din 2024, comparativ cu aceeași…
Foto: Ziarul Financiar
Innobyte, una dintre cele mai importante companii românești specializate în servicii și soluții pentru e-commerce, deținută integral de LIFE IS HARD, anunță o creștere de aproape 25% a cifrei de afaceri în primele trei luni din 2024, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 3,3 milioane de lei, au transmis reprezentanții companiei printr-un comunicat. Și profitul net al companiei a înregistrat o creștere considerabilă în Q1 2024, de 245%, ajungând la 118.000 lei.
„Innobyte Solutions a încheiat primul trimestrul al anului 2024 cu o creștere a afacerii de 24,89%, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023, adăugând peste 655.000 Lei la cifra de afaceri. Profitabilitatea a crescut, ajungând de la 34.000 Lei în Q1 2023 la 118.000 RON în Q12024”, au transmis reprezentanții companiei.
În primele trei luni din acest an, compania și-a extins echipa cu patru noi profesioniști, având peste 40 de angajați. În primul trimestru al anului 2024, Innobyte Solutions a demarat noi proiecte și a continuat dezvoltarea celor deja existente. Compania a lansat două magazine online în parteneriat cu clienți din domeniul farmaceutic și tutun, care se aflau deja în portofoliul său, arată sursa citată anterior. De asemenea, compania a inițiat un proiect de consultanță și a continuat să dezvolte proiectele actuale, în special pe platforma Magento, obținând rezultate care au depășit estimările inițiale.
Citește și
3 min
Liviu Popescu
1 min
Claudia Medrega
15 min
Mircea Nica