zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Auto & Transporturi

Compania de drumuri vrea să construiască variantă de ocolire la Satu-Mare, dar nu are bani pentru centura Capitalei

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale a publicat în luna decembrie un anunț de intenție privind licitația de construcție a centurii orașului Satu-Mare, ce ar urma să coste între 262,9 și 309,8 milioane de lei (60-70 de milioane de euro), potrivit informațiilor de pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Cu alte cuvinte, CNADNR intenționează să scoată la licitație curând contra…

de Radu Racu , Editor Web 28.12.2012 · 07:00 2 min de citit
Compania de drumuri vrea să construiască variantă de ocolire la Satu-Mare, dar nu are bani pentru centura Capitalei

Foto: Ziarul Financiar

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale a publicat în luna decembrie un anunț de intenție privind licitația de construcție a centurii orașului Satu-Mare, ce ar urma să coste între 262,9 și 309,8 milioane de lei (60-70 de milioane de euro), potrivit informațiilor de pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Cu alte cuvinte, CNADNR intenționează să scoată la licitație curând contractul pentru această variantă de ocolire.

La polul opus, centura Capitalei, care ar trebui să fie principala rută comercială a agenților economici care fac business în București, a rămas în 2012 cu un buget de doar 3 milioane de euro, după rectificarea bugetară din vară.

În acest context, întrebarea care se pune este care a fost logica din spatele prioritizării contractelor de infrastructură, în condițiile în care Centura Capitalei are un trafic mult mai mare decât cel din Satu-Mare. De asemenea, o altă întrebare este legată de modul în care CNADNR va face rost de finanțare pentru centura Satu-Mare. “Realizarea variantei de ocolire vizează micșorarea congestiei și îmbunătățirea traficului din municipiul Satu Mare, având în vedere traficul greu de tranzit (național și internațional). Subliniem faptul că execuția acestui obiectiv se va realiza din economiile înregistrate în cadrul contractelor POS-T”, potrivit reprezentanților CNADNR. Pentru construcția variantei de ocolire a Satu Mare, oraș de baștină al lui Ovidiu Silaghi, ministru al transporturilor în perioada în care s-a publicat anunțul de intenție pentru această centură, se va stabili un buget în urma revizuirii și actualizării studiului de fezabilitate.

Citește și