zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Compania de epurare și tratare a apei Adiss a semnat trei contracte în valoare de 6 mil. lei, jumătate din capitalizare

Adiss (simbol bursier ADISS), o companie românească specializată în epurarea și tratarea apei, a anunțat la Bursa de Valori București că a semnat recent trei contracte semnificative a căror valoare se ridică la 6,1 mil. lei fără TVA, conform calculelor ZF.

de Vali Pencu , Colaborator 24.01.2024 · 19:58 2 min de citit și în ziarul tipărit
Compania de epurare și tratare a apei Adiss a semnat trei contracte în valoare de 6 mil. lei, jumătate din capitalizare

Foto: Ziarul Financiar

Adiss (simbol bursier ADISS), o companie românească specializată în epurarea și tratarea apei, a anunțat la Bursa de Valori București că a semnat recent trei contracte semnificative a căror valoare se ridică la 6,1 mil. lei fără TVA, conform calculelor ZF.

Un contract are ca obiect vânzarea, cumpărarea și montarea unor echipamente pentru o stație de epurare compactă și are o valoare de 2,7 mil. lei fără TVA și scadență în mai 2024, al doilea este similar cu primul și are o valoare de 1,2 mil. lei și un termen de livrare de 120 de zile, iar al treilea prevede vânzarea și montarea echipamentelor, fiind evaluat la 2,3 mil. lei, iar livrarea este planificată în mai 2024.

„Pe lângă aceste succese recente, suntem mândri să anunțăm finalizarea procesului de recepție pentru contractul CL 47, un proiect major ce a început în anul 2019. Acest proiect  a inclus construcția și modernizarea stațiilor de epurare a apei uzate în Băneasa, Negru Vodă, Jegălia și Căzănești. Valoarea totală a contractului a fost de 58.157.898,90 Ron (exclusiv TVA), un indicator al scalei și importanței acestui proiect pentru infrastructura regională și pentru mediu”, notează compania.

Citește și