Compania de Librării București, aproape de 10 milioane de euro
Compania de Librării București, una dintre cele mai importante rețele de distribuție de carte, a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 43,6 mil. lei (9,9 mil. euro), în creștere cu 6% în lei față de anul anterior, potrivit oficialilor companiei și calculelor ZF.
Foto: Ziarul Financiar

„Pentru anul 2014 ne așteptăm la o stabilizare a pieței de carte. Nu avem prevăzute investiții importante. Dorim informatizarea a încă 10 librării și îmbunătățirea sistemului informatic existent. Vizăm și extinderea sistemului de informații pentru domeniile de marketing, vânzări online, arhivarea electronică“, a spus Petre Dănilă, șef serviciu al diviziei de carte, care lucrează din 1990 în cadrul Companiei de Librării București. Lanțul de librării cu cei mai mulți ani în spate, 62 de ani, operează 50 de librării în București. După Revoluție, acest lanț avea peste 100 de librării.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan