Compania de servicii IT Devhd, specializată pe platforma ServiceNow, și-a triplat profitul net în 2025, iar afacerile au ajuns la 9,5 mil. lei (1,9 mil. euro), plus 43%
Devhd, companie de servicii IT specializată exclusiv în dezvoltarea de soluții pe platforma ServiceNow, a raportat pentru anul 2025 o cifră de afaceri de 9,56 milioane de lei (aproximativ 1,9 milioane de euro), în creștere cu 43,7% comparativ cu anul precedent.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Profitul net al companiei a ajuns la aproape 2,8 milioane de lei în 2025, o creștere de 174% față de anul anterior, în timp ce marja EBITDA s-a situat la 38,8%. ♦ Compania funcționează cu o echipă de 22 de angajați și colaboratori, derulând peste 140 de proiecte la nivel global pentru clienți din România, Germania, SUA și Marea Britanie. ♦ Pentru următoarea etapă, dezvoltatorul mizează pe integrarea inteligenței artificiale și pe reconstrucția platformelor existente pentru a pregăti companiile pentru adoptarea AI.
Devhd, companie de servicii IT specializată exclusiv în dezvoltarea de soluții pe platforma ServiceNow, a raportat pentru anul 2025 o cifră de afaceri de 9,56 milioane de lei (aproximativ 1,9 milioane de euro), în creștere cu 43,7% comparativ cu anul precedent. Fondată de antreprenorii Adrian Herdan și Florin Daniș, compania a înregistrat la împlinirea a 10 ani de activitate o creștere semnificativă a rentabilității: profitul net a urcat cu 174,6%, până la 2,75 milioane de lei, conform datelor financiare de la Ministerul Finanțelor.
Evoluția spectaculoasă a profitabilității din 2025 vine după un an 2024 în care afacerile se situaseră la 6,65 milioane de lei, iar profitul net scăzuse ușor până la nivelul de un milion de lei. Eficientizarea operațională a fost dublată de o scădere masivă a datoriilor companiei cu peste 75%, de la 2,9 milioane de lei (2024) la 716.000 lei (2025). Dincolo de rezultatul net, creșterea a fost susținută și de un grad ridicat al profitabilității operaționale, compania raportând o valoare a EBITDA de 3,7 milioane de lei, echivalentul unei marje de 38,8%.
Citește și
1 min
Liviu Popescu
1 min
Liviu Popescu
3 min
Valeriu Dănilă